Dar, se pare ca altora li se intampla, ca atare Gmail a inventat (pentru persoanele fara viata sociala care se imbata in fata calculatorului – muhahaha – si apoi le vin idei nastrusnice de a scrie mailuri) Gmail Goggles.

Il activezi frumos si iti setezi zilele si intervalele orare in care nu ai vrea sa trimiti mailuri. Ce se intampla? Ei bine, daca vrei sa trimiti un mail trebuie mai intai sa rezolvi niste exercitii. Stati calmi, nu va pune sa sariti intr-un picior sau sa va dati peste cap, dupa cum se poate observa din imagine.

Buun. Daca nu esti in stare sa le dai de capat, si apesi Send, iti zice:

Acum… Ce sa zic… Poti tu sa setezi dificultatea pe o scara de la 1 la 5, dar integrale si derivate nu o sa-ti dea, asta e sigur. Ceea ce e cam naspa, pentru ca exercitiile astea, le-as putea rezolva (cred) si beata fiind.

All in all e amuzant dar complet nefolositor. Mai ales ca il poti dezactiva oricand, si pentru asta nu iti cere nici un exercitiu. Pe principiul e frumos, e extraordinar dar la ce folosescte? la nimic. (Da, da, nu exista principiul asta, l-am inventat eu acum! E vreo problema?)

Concerte:

Bucuresti:

11 octombrie,  Clubul Taranului, ora 21:00. In deschidere: The Moood
12 octombrie, Club Fabrica, ora 21:00. In deschidere: Dekadens
17 octombrie, Lucky 13, ora 21:00

Brasov:

16 octombrie, Pub Rossignol, ora 21:00

Linkuri:

www.asleepinthepark.com

Free Download:www.liveband.com.au

http://tinyurl.com/asleepinthepark

Toate bune si frumoase nimic de comentat, sa le faca loc pentru biciclete, foarte frumos si civilizat, mama, ca pe dincolo, ca uite aia ce bine o duc! Cu siguranta pentru ca au locuri pentru biciclete in tren, nu din alte motive.

Sa nu intelegeti acum ca eu ma revolt impotriva acestei initiative. Nici gand. (Am si votat daca va intereseaza, si si daca nu va intereseaza, tot am votat). Mi se pare foartetarefrate (ba da, exista, este un nou adverb!).

O singura intrebare timida as avea si eu (adica sunt mai multe, dar o sa le formulez in una singura): pe cand un sondaj despre oportunitatea de a-ti lua bagaje intr-o calatorie, sau aceea de a avea caldura cand e frig si aer conditionat cand e cald si nu invers…si mai ales pe cand oportunitatea (aberanta) de a-ti lua picioarele intr-o calatorie cu rapidul, intersitiul sau ce o mai fi si ala in care stai ca-ntr-o conserva? Intradevar, imi dau seama ca cer prea multe si ca, cel mai probabil, sunt o rasfatata. Ce-mi trebuie mie picioare, nu stiu, zau!?

Despre minunile CFR-ului mai puteti citi si pe blogul Ioanei.

********************************************

Pe langa subiect: cautand o poza pentru ca sa fac frumooooos, am gasit-o pe asta, care mi se pare geniala. Din pacate nu o pot posta aici pentru ca e cu copyright, dar o puteti vizita voi.

Probabil ca o sa mai apara articole si pe blogul asta… scrise de mine, evident, nu asa, din neant. Trebuie doar sa mai imi vina idei neinteresante ca sa am despre ce scrie. Alea geniale si pline de importanta pentru umanitate le pastrez pentru mine. Sic!

M-am gandit chiar sa scriu o compunere frumoasa despre toamna ca macar sa gaseasca ce cauta… Mmmneeeeeeaaaa! Imi placea monotonia statisticilor prezentate… Dup-aia or sa vina din ce in ce mai multi. Lasa, sa stea la casa lor.

Cel mai prost/stupid/mârlan/libidinos/retard om politic român: Aici oscilam intre Becali si Cioroianu. Am decis insa ca macar Becali e oarecum amuzant intr-o maniera rasa-plansa… Despre Cioroianu nu pot spune acelasi lucru. (Nominalizarea nu are legatura doar cu propunerea de deportare, scandalul e doar o coincidenta – are legatura cu tot ce-i poate capul).

Cel mai mişto blogger român: Radu Iliescu.

Cea mai naşpa persoană publică promovată în acest an de media românească: Irinel Columbeanu, acest geniu al inventiilor, as putea spune chiar “Ceahlaul betonului romanesc”, dar nu zic.

Link.

Citind articolul Ioanei despre plata impozitelor, mi-am amintit ca avusesem si eu un astfel de articol in cap. Dar fiind vara si vacanta, am uitat de el.

Timpul nu este, insa, pierdut.

M-am inscris pentru practica sa fac niste chestionare pentru un studiu la o MARE Institutie (nu dam nume, ca cica nu este frumos…). Ma duc sa-mi faca instructajul. O doamna foarte draguta imi explica fiecare intrebare in parte, ca la copii tampiti (cine stie ce experiente nefaste o fi avut) si apoi imi spune cum va trebui facuta esantionarea: pe baza listelor electorale. Ma uit un pic stramb la ea si o intreb dragut daca ea chiar crede ca o sa-mi ofere mie acces cineva la listele electorale. Ma linistesc cand imi spune ca daca mi se refuza acest privilegiu nu trebuie decat sa o sun pe ea. (Pai, draga, ca proasta sunt! Ditamai institutia nationala de cercetare, normal ca are acces peste tot, ca doar pe astfel de studii se bazeaza bunul mers al societatii in care traim!).

Plec cu increderea ca nimeni nu imi va sta in cale. Aveam spatele drept si privirea atintita in fata, nimeni nu era ca mine…Decat poate ceilalti operatori de teren….Dar in afara de ei, nimeni!

Ajung la primaria cu pricina, citesc si eu pe usi ce scrie, sa nu intru in biroul gresit, si dintre toate denumirile functionaresti de pe usi aleg si eu, cum probabil oricine altcineva ar fi facut, usa pe care scrie “Evidenta populatiei”. G-r-e-s-i-t! In spatele usii, nu se aflau listele electorale, mult ravnite, ci un birou unde se adunau actele pentru intocmirea buletinelor.

O intreb pe tanti de la birou unde as putea sa gasesc aceste liste. Imi spune sa ma duc la Centrul de Informare Cetateni. “Multumesc, dar imi puteti spune unde il gasesc pe acest centru?”. Isi ridica o spanceana in semn de scarba si imi spune ca pe cealalta usa a primariei, ca cica primaria are doua intrari. Asa o fi. Si asa si a fost, si este in continuare.

Ies din primarie pe o usa, pentru a putea intra pe cealalta. Acolo, multe birouri si multi oameni in expectativa. Ma duc la primul ghiseu si ma prezint cum ca sunt de la Bucuresti, si mai mult, de la super-institutia **** si ca vreau listele electorale. Nenea ma trimite la un alt ghiseu. Ma duc la ghiseul ala, unde nu era nimeni, si astept. Astept ce astept si vine o tanti. Ii explic cine sunt, ce vreau si de ce. Imi spune sa mai astept un pic. Mai astept. Ea ridica receptorul si formeaza un interior (…spre exterior).

Va redau acum discutia cam cum mi-o amintesc eu, poate nu a fost chiar in aceste cuvinte, dar ideea e aceeasi:

“Alo? Auzi? E o domnisoara aici de la Bucuresti si cica vrea listele electorale. Unde sunt? Nu stii? Aham… Pai nici eu… Da”

Alt interior:

“Mi-a zis X sa te sun pe tine ca cica tu stii unde sunt listele electorale… Nu sunt la tine? Nu? Si unde sunt… Aham. Bine.”

Alt interior:

“Auzi? Listele electorale sunt la tine? Nu? Pai, si la cine sunt? A, bine hai ca sun acum.”

Alt interior:

“Auzi, la tine sunt listele? da? O domnisoara de la Bucuresti, cica cu un studiu, o ceva. Bine.”

“Deci, trebuie sa va duceti sa o cautati pe doamna Mimi.” (Nu este o exagerare chiar asa mi-a zis, ca la inceput am vrut sa o intreb daca se vand la piata aceste liste pretioase.) Unde era doamna Mimi? Ei, era in spatele celei de a treia usi a primariei! Buun.

Ma duc acolo si intreb sfioasa, cu jumate de gura de doamna Mimi. “Eu sunt.” Ueis! Am ajuns. Bag textul cum ca sunt de la, vreau, pentru ce, tralalala. “Nu se poate imi pare rau.” “Pai, de ce?” “Petru ca aceste date au caracter personal si nu avem voie sa le dam… Pana anul trecut s-a putut (na! am intarziat un an!), dar acum cu noile reglementari ( cand aud asta imi tiuie urechile!) nu se mai poate.”

La capatul puterilor, imi aduc aminte, ca-n poveste, de ce mi-a zis doamna draguta de la institut: “Daca ai nevoie de mine suna-ma…una-ma…-ma…”(adica cu ecou, pentru efectul artistic).

Zis si facut. O sun si ma asteptam sa-mi zica “stai ca sun eu acum la ei si le zic ca vii din partea mea”. Dar nu, ea, la fel de dezarmata ca si mine. “Of… pai, atunci macar sa-ti dea lista cu strazile arondate sectiei 2. Si sa-ti dea raspunsul in scris cum ca nu sunt de acord sa-ti arate listele.”

O intreb pe doamna Mimi. Mi se zice ca alea sunt publice si ca mi le poate da. Inchid telefonul si ii zic sa-mi dea si refuzul. Buun. Ma trimite la un alt birou ca sa imi semneze domnul director ( ???? ). Stau si il astept pe domnul asta care, imi zice secretara lui, se schimba in birou si nu poate fi deranjat. Pai, sa nu-l deranjam! Vine nenea pe jumatate incheiat sau descheiat la camasa,imi semneaza si ma intreaba ” Si? V-ati uitat pe listele electorale?”.

Ei, drace! “Nu, mi s-a zis ca nu am acces.” El: “Da, da, asa e!”

Mai mult, am inteles ca hartia pe care o semna nu era refuzul ci un fel de cerere pentru refuz! Refuzul urma sa-l primesc a doua zi…si si asa, era un favor, mi s-a zis. Ca daca nu erau ei draguti, dura muuuuuuuuuuult.

Ma intorc la doamna Mimi cu hartia semnata si ii zic sa ma lase sa ma uit pe lista cu strazile… “Ei, pai, ce crezi ca e asa… Trebuie sa mergi la CIC si sa iei un nr de ordine si sa faci o cerere.”

“La CIC? Unde e asta?” (Puteam intradevar sa-mi amintesc de cu 2 ore inainte cum ca fusesem trimisa la Centrul de Informare Cetateni, si sa imi dau seama ca acela era CIC-ul, dar eram ametita) “Pai, domnisoara, de unde ati venit! Acolo e CIC-ul!” mi s-a urlato-raspuns.

Deci ma duc la CIC. De unde sunt trimisa la oficiul de evidenta a populatiei, de unde sunt trimisa la Politie, la nu-stiu-ce doamna, ca numai ea are strazile! ( uau! iti dai seama??). Ca sa nu ma duc pana la politie, ca e totusi departe, si deja, dupa 3 ore eram patita, ma duc iar la doamna Mimi, cu riscul de a o enerva.

“Nu va suparati. Pentru strazile alea, unde trebuie sa ma duc, ca dupa indicatiile celor la care m-ati trimis ar trebui sa merg la Politie?”

Evident chestia cu “nu va suparati” nu a functionat…pentru ca s-a suparat: “Domnisoara, eu unde v-am spus sa mergeti????!!!!! Ati fost acolo?!” “Aaaaaa, da, am fost si m-au trimis altundeva.”

Ridica receptorul nervoasa: “Draga, ti-am trimis-o pe una de la Bucuresti si mi-a zis ca ai trimis-o in alta parte, vrea arondarea strazilor pentru sectia de votare 2″.

“Deci, domnisoara, mergeti ca va asteapta. Dar sa nu mai amintiti de listele electorale, ca nu vi le dam!! Cereti ca v-am zis eu, nu altceva!” “Doamna, zic, eu nu am cerut listele electorale, nu stiu ce a inteles, dar eu am cerut lista cu strazile.” “Pai, nu stiu, dar mi-a zis ca sunteti a treia oara acolo!”

Ei, asta a pus capac! Logic ca sunt a treia oara daca am fosta trimisa de trei ori acolo! Ma duc, completez si ma astept sa mi se dea lista.

“Doamnisoara, dumneavoastra credeti ca acum vi se da lista cu strazile?” Rade. “Pai, lista nu vi se arata asa… (si imi flutura o foaie de hartie prin fata). Nu… Dureaza 2 saptamani! Ce, credeati ca vi-o arat asa… (si mai flutura un pic foaia) “

Pot sa jur ca faimoasa lista (pe care nu am vazut-o niciodata) este, de fapt, un fisier word, care trebuia doar printat, dar nu poate sa mi-o arate asa…

Am stat 4 ore si nu am rezolvat nimic.

Parca asa sunau toate compunerile. Domne, daca titlul era toamna/iarna/primavara/vara si nu incepeai cu “a venit/sosit” erai degeaba. Si dupa aceea ( vorba lu’ rusi) daca nu bagai un “covor ruginiu”, “o patura de zapada” (rectific: omat), un “natura a revenit la viata” sau “a sosit vacanta mare” nu aveai ce sa citesti in fata clasei. Da-o dracu’ de imaginatie si originalitate! Las-o, domne, ca ne-a dat Doamna epitetele si comparatiile si metaforele. Pai daca nu le-ai folosit nu e bine, nu primesti bulina rosie (sau ce dracu’ de culoare era bulina aia…???).

Din aceasta serie, apar articole al caror titlu suna cam asa: “Toamna se numara….” si aici domnul/doamna editorialist/a completeaza cu ce vrea el/ea sa numere. Fiecare cu ce poate.

Asa si eu, nu puteam sa revin altfel… Toamna a venit, covorul ruginiu e la locul lui, copiii la scoala, ghiozdanele pline cu rechizite scolare, abundenta de fructe si legume… Am uitat ceva?

Deci da, am revenit in fata compului.

Multumim stimabilului Mihai Gheza pentru afisul incantator :)