Cum imi fac eu SEO la blog fara sa-mi dau seama… Pun un post despre toamna, asa, ca sa scriu si eu ceva ( dupa cum bine se poate observa, nu contine mai nimic), sa revitalizez blogul dupa o lunga absenta… Si ce sa vezi si sa nu crezi, in fiecare zi cineva (sau mai multi cineva) ajung pe blogul meu in urma cautarilor gen “metafore, epitete toamna”, “compunere despre toamna” si alte asemenea.

M-am gandit chiar sa scriu o compunere frumoasa despre toamna ca macar sa gaseasca ce cauta… Mmmneeeeeeaaaa! Imi placea monotonia statisticilor prezentate… Dup-aia or sa vina din ce in ce mai multi. Lasa, sa stea la casa lor.

De la Ioana :

Cel mai prost/stupid/mârlan/libidinos/retard om politic român: Aici oscilam intre Becali si Cioroianu. Am decis insa ca macar Becali e oarecum amuzant intr-o maniera rasa-plansa… Despre Cioroianu nu pot spune acelasi lucru. (Nominalizarea nu are legatura doar cu propunerea de deportare, scandalul e doar o coincidenta - are legatura cu tot ce-i poate capul).

Cel mai mişto blogger român: Radu Iliescu.

Cea mai naşpa persoană publică promovată în acest an de media românească: Irinel Columbeanu, acest geniu al inventiilor, as putea spune chiar “Ceahlaul betonului romanesc”, dar nu zic.

Link.

Citind articolul Ioanei despre plata impozitelor, mi-am amintit ca avusesem si eu un astfel de articol in cap. Dar fiind vara si vacanta, am uitat de el.

Timpul nu este, insa, pierdut.

M-am inscris pentru practica sa fac niste chestionare pentru un studiu la o MARE Institutie (nu dam nume, ca cica nu este frumos…). Ma duc sa-mi faca instructajul. O doamna foarte draguta imi explica fiecare intrebare in parte, ca la copii tampiti (cine stie ce experiente nefaste o fi avut) si apoi imi spune cum va trebui facuta esantionarea: pe baza listelor electorale. Ma uit un pic stramb la ea si o intreb dragut daca ea chiar crede ca o sa-mi ofere mie acces cineva la listele electorale. Ma linistesc cand imi spune ca daca mi se refuza acest privilegiu nu trebuie decat sa o sun pe ea. (Pai, draga, ca proasta sunt! Ditamai institutia nationala de cercetare, normal ca are acces peste tot, ca doar pe astfel de studii se bazeaza bunul mers al societatii in care traim!).

Plec cu increderea ca nimeni nu imi va sta in cale. Aveam spatele drept si privirea atintita in fata, nimeni nu era ca mine…Decat poate ceilalti operatori de teren….Dar in afara de ei, nimeni!

Ajung la primaria cu pricina, citesc si eu pe usi ce scrie, sa nu intru in biroul gresit, si dintre toate denumirile functionaresti de pe usi aleg si eu, cum probabil oricine altcineva ar fi facut, usa pe care scrie “Evidenta populatiei”. G-r-e-s-i-t! In spatele usii, nu se aflau listele electorale, mult ravnite, ci un birou unde se adunau actele pentru intocmirea buletinelor.

O intreb pe tanti de la birou unde as putea sa gasesc aceste liste. Imi spune sa ma duc la Centrul de Informare Cetateni. “Multumesc, dar imi puteti spune unde il gasesc pe acest centru?”. Isi ridica o spanceana in semn de scarba si imi spune ca pe cealalta usa a primariei, ca cica primaria are doua intrari. Asa o fi. Si asa si a fost, si este in continuare.

Ies din primarie pe o usa, pentru a putea intra pe cealalta. Acolo, multe birouri si multi oameni in expectativa. Ma duc la primul ghiseu si ma prezint cum ca sunt de la Bucuresti, si mai mult, de la super-institutia **** si ca vreau listele electorale. Nenea ma trimite la un alt ghiseu. Ma duc la ghiseul ala, unde nu era nimeni, si astept. Astept ce astept si vine o tanti. Ii explic cine sunt, ce vreau si de ce. Imi spune sa mai astept un pic. Mai astept. Ea ridica receptorul si formeaza un interior (…spre exterior).

Va redau acum discutia cam cum mi-o amintesc eu, poate nu a fost chiar in aceste cuvinte, dar ideea e aceeasi:

“Alo? Auzi? E o domnisoara aici de la Bucuresti si cica vrea listele electorale. Unde sunt? Nu stii? Aham… Pai nici eu… Da”

Alt interior:

“Mi-a zis X sa te sun pe tine ca cica tu stii unde sunt listele electorale… Nu sunt la tine? Nu? Si unde sunt… Aham. Bine.”

Alt interior:

“Auzi? Listele electorale sunt la tine? Nu? Pai, si la cine sunt? A, bine hai ca sun acum.”

Alt interior:

“Auzi, la tine sunt listele? da? O domnisoara de la Bucuresti, cica cu un studiu, o ceva. Bine.”

“Deci, trebuie sa va duceti sa o cautati pe doamna Mimi.” (Nu este o exagerare chiar asa mi-a zis, ca la inceput am vrut sa o intreb daca se vand la piata aceste liste pretioase.) Unde era doamna Mimi? Ei, era in spatele celei de a treia usi a primariei! Buun.

Ma duc acolo si intreb sfioasa, cu jumate de gura de doamna Mimi. “Eu sunt.” Ueis! Am ajuns. Bag textul cum ca sunt de la, vreau, pentru ce, tralalala. “Nu se poate imi pare rau.” “Pai, de ce?” “Petru ca aceste date au caracter personal si nu avem voie sa le dam… Pana anul trecut s-a putut (na! am intarziat un an!), dar acum cu noile reglementari ( cand aud asta imi tiuie urechile!) nu se mai poate.”

La capatul puterilor, imi aduc aminte, ca-n poveste, de ce mi-a zis doamna draguta de la institut: “Daca ai nevoie de mine suna-ma…una-ma…-ma…”(adica cu ecou, pentru efectul artistic).

Zis si facut. O sun si ma asteptam sa-mi zica “stai ca sun eu acum la ei si le zic ca vii din partea mea”. Dar nu, ea, la fel de dezarmata ca si mine. “Of… pai, atunci macar sa-ti dea lista cu strazile arondate sectiei 2. Si sa-ti dea raspunsul in scris cum ca nu sunt de acord sa-ti arate listele.”

O intreb pe doamna Mimi. Mi se zice ca alea sunt publice si ca mi le poate da. Inchid telefonul si ii zic sa-mi dea si refuzul. Buun. Ma trimite la un alt birou ca sa imi semneze domnul director ( ???? ). Stau si il astept pe domnul asta care, imi zice secretara lui, se schimba in birou si nu poate fi deranjat. Pai, sa nu-l deranjam! Vine nenea pe jumatate incheiat sau descheiat la camasa,imi semneaza si ma intreaba ” Si? V-ati uitat pe listele electorale?”.

Ei, drace! “Nu, mi s-a zis ca nu am acces.” El: “Da, da, asa e!”

Mai mult, am inteles ca hartia pe care o semna nu era refuzul ci un fel de cerere pentru refuz! Refuzul urma sa-l primesc a doua zi…si si asa, era un favor, mi s-a zis. Ca daca nu erau ei draguti, dura muuuuuuuuuuult.

Ma intorc la doamna Mimi cu hartia semnata si ii zic sa ma lase sa ma uit pe lista cu strazile… “Ei, pai, ce crezi ca e asa… Trebuie sa mergi la CIC si sa iei un nr de ordine si sa faci o cerere.”

“La CIC? Unde e asta?” (Puteam intradevar sa-mi amintesc de cu 2 ore inainte cum ca fusesem trimisa la Centrul de Informare Cetateni, si sa imi dau seama ca acela era CIC-ul, dar eram ametita) “Pai, domnisoara, de unde ati venit! Acolo e CIC-ul!” mi s-a urlato-raspuns.

Deci ma duc la CIC. De unde sunt trimisa la oficiul de evidenta a populatiei, de unde sunt trimisa la Politie, la nu-stiu-ce doamna, ca numai ea are strazile! ( uau! iti dai seama??). Ca sa nu ma duc pana la politie, ca e totusi departe, si deja, dupa 3 ore eram patita, ma duc iar la doamna Mimi, cu riscul de a o enerva.

“Nu va suparati. Pentru strazile alea, unde trebuie sa ma duc, ca dupa indicatiile celor la care m-ati trimis ar trebui sa merg la Politie?”

Evident chestia cu “nu va suparati” nu a functionat…pentru ca s-a suparat: “Domnisoara, eu unde v-am spus sa mergeti????!!!!! Ati fost acolo?!” “Aaaaaa, da, am fost si m-au trimis altundeva.”

Ridica receptorul nervoasa: “Draga, ti-am trimis-o pe una de la Bucuresti si mi-a zis ca ai trimis-o in alta parte, vrea arondarea strazilor pentru sectia de votare 2″.

“Deci, domnisoara, mergeti ca va asteapta. Dar sa nu mai amintiti de listele electorale, ca nu vi le dam!! Cereti ca v-am zis eu, nu altceva!” “Doamna, zic, eu nu am cerut listele electorale, nu stiu ce a inteles, dar eu am cerut lista cu strazile.” “Pai, nu stiu, dar mi-a zis ca sunteti a treia oara acolo!”

Ei, asta a pus capac! Logic ca sunt a treia oara daca am fosta trimisa de trei ori acolo! Ma duc, completez si ma astept sa mi se dea lista.

“Doamnisoara, dumneavoastra credeti ca acum vi se da lista cu strazile?” Rade. “Pai, lista nu vi se arata asa… (si imi flutura o foaie de hartie prin fata). Nu… Dureaza 2 saptamani! Ce, credeati ca vi-o arat asa… (si mai flutura un pic foaia) “

Pot sa jur ca faimoasa lista (pe care nu am vazut-o niciodata) este, de fapt, un fisier word, care trebuia doar printat, dar nu poate sa mi-o arate asa…

Am stat 4 ore si nu am rezolvat nimic.

Pentru cei care deja au citit ce am publicat aseara.

Dupa discutii interminabile am decis sa aleg o cale diplomatica pentru a rezolva chestia asta, inaite de a-i ataca in public.

In cazul in care nu se rezolva nimic articolul va fi republicat.

A venit toamna. Toamna este un anotimp bogat in mere pere in panere, malaies in calcaies (asta e din alt film, dar…). Frunzele copacilor cad, formand un covor ruginiu pe aleile parcurilor. A inceput scoala. Copiii privesc cu nostalgie la vacanta care s-a incheiat.

Parca asa sunau toate compunerile. Domne, daca titlul era toamna/iarna/primavara/vara si nu incepeai cu “a venit/sosit” erai degeaba. Si dupa aceea ( vorba lu’ rusi) daca nu bagai un “covor ruginiu”, “o patura de zapada” (rectific: omat), un “natura a revenit la viata” sau “a sosit vacanta mare” nu aveai ce sa citesti in fata clasei. Da-o dracu’ de imaginatie si originalitate! Las-o, domne, ca ne-a dat Doamna epitetele si comparatiile si metaforele. Pai daca nu le-ai folosit nu e bine, nu primesti bulina rosie (sau ce dracu’ de culoare era bulina aia…???).

Din aceasta serie, apar articole al caror titlu suna cam asa: “Toamna se numara….” si aici domnul/doamna editorialist/a completeaza cu ce vrea el/ea sa numere. Fiecare cu ce poate.

Asa si eu, nu puteam sa revin altfel… Toamna a venit, covorul ruginiu e la locul lui, copiii la scoala, ghiozdanele pline cu rechizite scolare, abundenta de fructe si legume… Am uitat ceva?

Deci da, am revenit in fata compului.

www.electrogreen.ro

Multumim stimabilului Mihai Gheza pentru afisul incantator

Vechi, nou, habar n-am… dar fantastic, cu siguranta!

“Decat patru scanduri si un cui / Este tot ce ii ramane omului” - profund! Dar interpretarea…interpretarea…face toti bani…

Cum faci un sicriu din patru scanduri si un cui este intrebarea care ma bantuie…

Ehe!… Batranete haine grele. Munca e bratara de aur. Unde nu-i cap vai de picioare. Si alte asemenea zicale pline de intelepciune.

Mi-aduc aminte ca acum 5 ani plecam la mare in vama veche pentru prima oara. Ce vremuri, maica, eram tanara si fara nici o apasare (de parca acum as avea vreuna…. nici una, domne, nici una!). Si cum eram eu asa tanara si fara apasari, imi propusesem sa merg intr-un “concediu” relaxant. In imaginatia mea vama era un loc linistit, plin de poeti si scriitori care stau la un vin si discuta chestii inteligente. ( NB! Socoteala de acasa)

Asaaaa….Si am ajuns in vama si am facut plaja, si am dormit un pic si am mai facut plaja un pic si seara am zis ca iesim sa ne promenam. Si cum ne promenam noi asa, iaca ne iese in cale un bar. Ca sa vezi! Intram si noi, doar asa, sa vedem si noi ce-i acolo, daca pierdem vreo discutie despre importanta chibritului in viziunea lui Kant? Nu stiu cum se face ca din ora 22:00 cat era ceasul cand am intrat, odata s-a facut 09:00.

(NB! Cum nu s-a potrivit cu cea din targ) Si, dintr-un concediu linistitor, cu mare si soare, a devenit un concediu turmentat, cu vodka si santal de portocale rosii, destrabalare totala, “doresc petrecere!”, casanova, ras pana la lacrimi, dat in spectacol, urlat, cantat, mancat pateu, etc, etc, etc.

Anul acesta, socoteala a sunat in felul urmator: am scapat de acasa, sunt singura, imi fac de cap! Ce am ajuns sa fac? Sa dorm in prima seara, ca muream de frig si somn si durere de cap, sa beau un sfert de sticla de vin la bibi, impreuna cu rusi si sa decidem ca ne e prea somn sa o terminam si ca ar trebui sa ne retragem, in a doua seara.

Adevarul este ca vama s-a cam umplut. E plina de baruri, nu mai vezi marea, se construiesc in prostie hoteluri ( literalmente in prostie - ex. hotelul de la mare care nu are geamuri inspre mare ci intr-o curte interioara, ca doar nu ai venit la mare sa vezi marea, ce naiba!?… beat that!).

Noaptea a devenit agitata, muzica te izbeste din toate partile. (Si eu care aveam o teorie in primul an, cum ca expiratul si b52 si-au impartit asa de bine teritoriul incat nu li se intercaleaza muzica. Ei bine acum e haos total.) Masini peste masini cu oameni care daca ar putea si-ar parca masina in camera si ar merge cu ea pana la malul marii si daca s-ar enerva putin ar intra si cu ea in apa, doamne fereste sa nu-si rupa tocurile papusea din dreapta. (Da, da, prin praf si pietre, unele domnisoare poarta slapi cu tocuri, pantofi cu tocuri, adidasi cu tocuri….).

Si au pus salvamari si geamanduri…

Noroc cu cainele sinucigas care se pune in mijlocul drumului si nu se da dus, chiar daca nenea cu tuaregul il claxoneaza. Fireaialdraculuidecaine! Si il ocoleste nervos, mai mai sa dea peste standul de cercei. “Auzi, fata, muta-ti si tu standul ala!” “Da, da, sigur ca da, nici o problema, nenea cu tuareg…mai stai un pic, imediat!”. Little did he know ca eu nu-mi doresc o

masina mare ci o broscuta mica cu care sa ma strecor! Na, sic! Nu ma impresionezi deloc!

Toate trece.

Nu va faceti probleme nu am revenit permanent.

Pe aceasta cale tin sa-mi cer scuze dragilor cititori, care au fost dezamagiti de absenta mea in spatiul virtual (ma rog, macar unul dintre voi trebuie sa fi fost dezamagit…unul mic…nu? nu. bineee…..)

Revin pentru a va pune in vedere un nou blog de pe care va puteti cumpara online cercei, coliere si brose cu nume. Cei care frecventeaza vama veche stiu despre ce e vorba. Cei care nu, vor gasi explicatii pe www.cercei.wordpress.com.

Sper ca ati prins aluzia.

Enjoy!