Despre functionarii publici octombrie 24, 2007

Citind articolul Ioanei despre plata impozitelor, mi-am amintit ca avusesem si eu un astfel de articol in cap. Dar fiind vara si vacanta, am uitat de el.

Timpul nu este, insa, pierdut.

M-am inscris pentru practica sa fac niste chestionare pentru un studiu la o MARE Institutie (nu dam nume, ca cica nu este frumos…). Ma duc sa-mi faca instructajul. O doamna foarte draguta imi explica fiecare intrebare in parte, ca la copii tampiti (cine stie ce experiente nefaste o fi avut) si apoi imi spune cum va trebui facuta esantionarea: pe baza listelor electorale. Ma uit un pic stramb la ea si o intreb dragut daca ea chiar crede ca o sa-mi ofere mie acces cineva la listele electorale. Ma linistesc cand imi spune ca daca mi se refuza acest privilegiu nu trebuie decat sa o sun pe ea. (Pai, draga, ca proasta sunt! Ditamai institutia nationala de cercetare, normal ca are acces peste tot, ca doar pe astfel de studii se bazeaza bunul mers al societatii in care traim!).

Plec cu increderea ca nimeni nu imi va sta in cale. Aveam spatele drept si privirea atintita in fata, nimeni nu era ca mine…Decat poate ceilalti operatori de teren….Dar in afara de ei, nimeni!

Ajung la primaria cu pricina, citesc si eu pe usi ce scrie, sa nu intru in biroul gresit, si dintre toate denumirile functionaresti de pe usi aleg si eu, cum probabil oricine altcineva ar fi facut, usa pe care scrie “Evidenta populatiei”. G-r-e-s-i-t! In spatele usii, nu se aflau listele electorale, mult ravnite, ci un birou unde se adunau actele pentru intocmirea buletinelor.

O intreb pe tanti de la birou unde as putea sa gasesc aceste liste. Imi spune sa ma duc la Centrul de Informare Cetateni. “Multumesc, dar imi puteti spune unde il gasesc pe acest centru?”. Isi ridica o spanceana in semn de scarba si imi spune ca pe cealalta usa a primariei, ca cica primaria are doua intrari. Asa o fi. Si asa si a fost, si este in continuare.

Ies din primarie pe o usa, pentru a putea intra pe cealalta. Acolo, multe birouri si multi oameni in expectativa. Ma duc la primul ghiseu si ma prezint cum ca sunt de la Bucuresti, si mai mult, de la super-institutia **** si ca vreau listele electorale. Nenea ma trimite la un alt ghiseu. Ma duc la ghiseul ala, unde nu era nimeni, si astept. Astept ce astept si vine o tanti. Ii explic cine sunt, ce vreau si de ce. Imi spune sa mai astept un pic. Mai astept. Ea ridica receptorul si formeaza un interior (…spre exterior).

Va redau acum discutia cam cum mi-o amintesc eu, poate nu a fost chiar in aceste cuvinte, dar ideea e aceeasi:

“Alo? Auzi? E o domnisoara aici de la Bucuresti si cica vrea listele electorale. Unde sunt? Nu stii? Aham… Pai nici eu… Da”

Alt interior:

“Mi-a zis X sa te sun pe tine ca cica tu stii unde sunt listele electorale… Nu sunt la tine? Nu? Si unde sunt… Aham. Bine.”

Alt interior:

“Auzi? Listele electorale sunt la tine? Nu? Pai, si la cine sunt? A, bine hai ca sun acum.”

Alt interior:

“Auzi, la tine sunt listele? da? O domnisoara de la Bucuresti, cica cu un studiu, o ceva. Bine.”

“Deci, trebuie sa va duceti sa o cautati pe doamna Mimi.” (Nu este o exagerare chiar asa mi-a zis, ca la inceput am vrut sa o intreb daca se vand la piata aceste liste pretioase.) Unde era doamna Mimi? Ei, era in spatele celei de a treia usi a primariei! Buun.

Ma duc acolo si intreb sfioasa, cu jumate de gura de doamna Mimi. “Eu sunt.” Ueis! Am ajuns. Bag textul cum ca sunt de la, vreau, pentru ce, tralalala. “Nu se poate imi pare rau.” “Pai, de ce?” “Petru ca aceste date au caracter personal si nu avem voie sa le dam… Pana anul trecut s-a putut (na! am intarziat un an!), dar acum cu noile reglementari ( cand aud asta imi tiuie urechile!) nu se mai poate.”

La capatul puterilor, imi aduc aminte, ca-n poveste, de ce mi-a zis doamna draguta de la institut: “Daca ai nevoie de mine suna-ma…una-ma…-ma…”(adica cu ecou, pentru efectul artistic).

Zis si facut. O sun si ma asteptam sa-mi zica “stai ca sun eu acum la ei si le zic ca vii din partea mea”. Dar nu, ea, la fel de dezarmata ca si mine. “Of… pai, atunci macar sa-ti dea lista cu strazile arondate sectiei 2. Si sa-ti dea raspunsul in scris cum ca nu sunt de acord sa-ti arate listele.”

O intreb pe doamna Mimi. Mi se zice ca alea sunt publice si ca mi le poate da. Inchid telefonul si ii zic sa-mi dea si refuzul. Buun. Ma trimite la un alt birou ca sa imi semneze domnul director ( ???? ). Stau si il astept pe domnul asta care, imi zice secretara lui, se schimba in birou si nu poate fi deranjat. Pai, sa nu-l deranjam! Vine nenea pe jumatate incheiat sau descheiat la camasa,imi semneaza si ma intreaba ” Si? V-ati uitat pe listele electorale?”.

Ei, drace! “Nu, mi s-a zis ca nu am acces.” El: “Da, da, asa e!”

Mai mult, am inteles ca hartia pe care o semna nu era refuzul ci un fel de cerere pentru refuz! Refuzul urma sa-l primesc a doua zi…si si asa, era un favor, mi s-a zis. Ca daca nu erau ei draguti, dura muuuuuuuuuuult.

Ma intorc la doamna Mimi cu hartia semnata si ii zic sa ma lase sa ma uit pe lista cu strazile… “Ei, pai, ce crezi ca e asa… Trebuie sa mergi la CIC si sa iei un nr de ordine si sa faci o cerere.”

“La CIC? Unde e asta?” (Puteam intradevar sa-mi amintesc de cu 2 ore inainte cum ca fusesem trimisa la Centrul de Informare Cetateni, si sa imi dau seama ca acela era CIC-ul, dar eram ametita) “Pai, domnisoara, de unde ati venit! Acolo e CIC-ul!” mi s-a urlato-raspuns.

Deci ma duc la CIC. De unde sunt trimisa la oficiul de evidenta a populatiei, de unde sunt trimisa la Politie, la nu-stiu-ce doamna, ca numai ea are strazile! ( uau! iti dai seama??). Ca sa nu ma duc pana la politie, ca e totusi departe, si deja, dupa 3 ore eram patita, ma duc iar la doamna Mimi, cu riscul de a o enerva.

“Nu va suparati. Pentru strazile alea, unde trebuie sa ma duc, ca dupa indicatiile celor la care m-ati trimis ar trebui sa merg la Politie?”

Evident chestia cu “nu va suparati” nu a functionat…pentru ca s-a suparat: “Domnisoara, eu unde v-am spus sa mergeti????!!!!! Ati fost acolo?!” “Aaaaaa, da, am fost si m-au trimis altundeva.”

Ridica receptorul nervoasa: “Draga, ti-am trimis-o pe una de la Bucuresti si mi-a zis ca ai trimis-o in alta parte, vrea arondarea strazilor pentru sectia de votare 2″.

“Deci, domnisoara, mergeti ca va asteapta. Dar sa nu mai amintiti de listele electorale, ca nu vi le dam!! Cereti ca v-am zis eu, nu altceva!” “Doamna, zic, eu nu am cerut listele electorale, nu stiu ce a inteles, dar eu am cerut lista cu strazile.” “Pai, nu stiu, dar mi-a zis ca sunteti a treia oara acolo!”

Ei, asta a pus capac! Logic ca sunt a treia oara daca am fosta trimisa de trei ori acolo! Ma duc, completez si ma astept sa mi se dea lista.

“Doamnisoara, dumneavoastra credeti ca acum vi se da lista cu strazile?” Rade. “Pai, lista nu vi se arata asa… (si imi flutura o foaie de hartie prin fata). Nu… Dureaza 2 saptamani! Ce, credeati ca vi-o arat asa… (si mai flutura un pic foaia) “

Pot sa jur ca faimoasa lista (pe care nu am vazut-o niciodata) este, de fapt, un fisier word, care trebuia doar printat, dar nu poate sa mi-o arate asa…

Am stat 4 ore si nu am rezolvat nimic.